Recomandările experților în tratamentul keratozei actinice

Publicat în data de: 15.11.2020

ARTICOLE

Keratoza actinică este o afecțiune care, diagnosticată la timp, poate fi tratată. De aceea este foarte important ca pacientul să se prezinte la medicul dermatolog imediat cum au apărut leziuni suspecte pe piele, mai ales, dar nu limitat, pe zonele expuse mai frecvent la soare (față, scalp, gat, decolteu, mâini). Alegerea tipologiei de tratament se va face la recomandarea medicului, cu respectarea indicațiilor acestuia. Pentru tratamentul leziunilor vizibile, experții internaționali recomandă procedurile efectuate de medic în ambulator (crioterapie, laser, PDT) și/sau administrarea preparatelor locale specifice cu efect antiinflamator, imunostimulator sau citostatic. Experții internaționali atrag atenția că în tratamentul keratozei actinice este importantă tratarea simultană a leziunilor vizibile, cât și a câmpului peritumoral, denumit “câmp de cancerizare”. În paralel pentru a evita daunele cumulative ale radiațiilor solare, pacienții sunt sfătuiți să evite expunerea prelungită la soare și să-și aplice indiferent de sezon o cremă cu SPF 50.

Sursa: International League of Dermatological Societies in cooperation with the European Dermatology Forum. J Eur Acad Dermatol Venereol. 2015 Nov;29 (11):2069-79