Pietrele la rinichi pot să rămână asimptomatice până când calculii renali încep să își modifice localizarea în direcția eliminării acestora împreună cu urina. De asemenea, există posibilitatea eliminării fără simptome evidente atunci când calculul este foarte mic. În caz contrar, călătoriile pietrelor renale dau naștere mai multor semne și simptome specifice, denumite colică renală.
Solicitați o evaluare medicală imediată dacă experimentați următoarele simptome:
– durere atât de puternică încât nu puteți să rămâneți pe loc sau să gasiți o poziție confortabilă;
– durere însoțită de greață și vărsături;
– durere însoțită de febră și frisoane;
– sânge în urină (hematurie);
– dificultate sau imposibilitate de eliminare a urinei.